PROIECT EDUCAŢIONAL PLURIDISCIPLINAR
"EXPOZIŢIE DE PAŞTE”
EDIŢIA a III-a
02 martie – 10 aprilie 2015
ŞCOALA ORGANIZATOARE
Colegiul Tehnic „Dierna”
Director, Director
adjunct,
Prof. Pătăşanu Petre Prof.
Mladin Elena
DOMENII ÎN CARE SE
ÎNCADREAZĂ PROIECTUL:
Domeniul Om şi societate,
Domeniul Estetic şi Creativ
TIPUL PROIECTULUI: Local /
pluridisciplinar
TERMEN DE DERULARE: 02 martie 2015 –
10 aprilie 2015
ARGUMENT:
Primăvara semnifică renaşterea
naturii, sevele dătătoare de viaţă, iar învierea lui Isus sărbătorită primăvara readuce speranţa, înalta existenţă umană la
un alt nivel spiritual. Paştele este cea
mai importantă sărbătoare creştină.
Farmecul deosebit al Paştelui
este dat atât de semnificaţia religioasă, cât şi de tradiţii: oul pictat,
iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale de paşte - cozonac, pasca, mielul,
slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii. Creştinii din lumea întreagă se
pregătesc printr-un întreg ritual să sărbătorească Paştele.
În şcoli prin activităţile de educaţie
pentru societate, educaţie civică, educaţie religioasă cadrele didactice îi
pregătesc pe elevi să preia tradiţiile
şi obiceiurile strămoşeşti ale Marii Sărbători. A cunoaşte propriile valori
religioase, culturale, indiferent de extinderea lor reprezintă o modalitate de
a transmite ceea ce a dăinuit peste secole şi va dăinui încă, identitatea poporului român.
Proiectul intitulat „EXPOZIŢIE DE
PAŞTE” are menirea de a aduce laolaltă elevi de pretutindeni, de a crea legături
durabile, prietenii unite sub acelaşi ţel, al faptelor bune, al respectului
pentru obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti.
Elevii înscrişi în acest proiect îşi vor
manifesta dragostea faţă de tradiţii şi aptitudinile creative şi artisitice prin
lucrări practice realizate cu iubire, dăruire, păstrându-şi identitatea,
valorizând istoria, credinţa şi obiceiurile locurilor din care provin.
SCOP: Popularizarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti prilejuite de
sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca schimb de experienţă cu alţi parteneri din
şcoli gimnaziale şi din licee din judeţ.
OBIECTIVELE URMĂRITE:
· să înţeleagă semnificaţia simbolurilor pascale: crucea, oul roşu, pasca, iepuraşul,
mielul, slujba religioasă;
· să descopere obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti legate de sărbătorile
pascale, specifice zonei în care trăiesc;
· să organizeze acţiuni prin care să marcheze Sărbătoarea Paştelui;
· activităţi antreprenoriale - expoziţii cu lucrări plastice şi practice.
GRUP ŢINTĂ:
- elevi din ciclul gimnazial;
- elevi din ciclul liceal;
- cadre didactice.
BENEFICIARI: elevi, cadre didactice, părinţi, comunitatea locală, copii proveniţi din
familii dezavantajate social.
ETAPELE PROIECTULUI:
1. Lansarea
proiectului: postarea acestuia pe site – ul Colegiului Tehnic „Dierna”
Orşova, prezentare şi discutare în comisiile metodice şi consiliile profesorale
ale tuturor unităţilor de învăţământ implicate –02 martie 2015.
2. Înscrierea participanţilor: 02
martie – 27 martie 2015
Invitaţii lansate unităţilor de
învăţământ participante.
Înscrierile se realizează prin completarea Fişei de înscriere (Anexa) şi expedierea acesteia o dată cu lucrările
participante.
Înscrierea participanţilor, cadre
didactice, elevi va fi realizată în cadrul
următoarelor secţiuni:
Adresate elevilor:
a) LUCRĂRI ARTISTICO-PLASTICE ŞI
PRACTICE pe tema proiectului: „Expoziţie de Paşte”.
b) FOTOGRAFIE – Aspecte ale unor activităţi desfăşurate în perioada derulării proiectului.
Adresate cadrelor didactice
c) CONFECŢIONAREA ORNAMENTELOR DE PAŞTE – poze însoţite de explicarea tehnicii de lucru.
3. Realizarea
lucrărilor în incinta unităţilor de învăţământ participante – perioada 02 martie – 27 martie 2015;
4. Etichetarea lucrărilor - O
importanţă deosebită trebuie acordată datelor de identificare ale fiecărei
lucrări. Pentru a preveni anonimatul lucrărilor în expoziţie, vă rugăm
completaţi modelul de etichetă oferit şi ataşaţi pe lucrare în colţul din
dreapta, jos, sau denumiţi fişierele postate astfel:
5. Expedierea a 3 - 5 lucrări pentru o clasă/grupă, realizate pe tema propusă, în perioada 30 martie – 7 aprilie 2015, la adresa:
Colegiul Tehnic „Dierna” Localitatea
Orsova
Strada 1 Decembrie 1918, nr. 11 A, Jud. Mehedinţi
Pentru prof. Cazacu Monica
Tel. 0252361415 / Fax. 0252360301
6. Organizarea expoziţiei
intitulate „EXPOZIŢIE DE PAŞTE” desfăşurat în incinta
Colegiului Tehnic „Dierna” – 9 aprilie 2015.
Elevii implicaţi în proiect vor avea prilejul să-şi prezinte
exponatele şi tradiţii, obiceiuri din zonele de unde provin, precum şi un
program artistic dedicat sărbătorilor pascale.
7. Evaluarea şi selectarea
lucrărilor ce urmează a fi premiate; anunţarea câştigătorilor prin
postarea listei pe site–ul Colegiului Tehnic „Dierna” şi prin expedierea
acesteia prin fax în unităţile de învăţământ participante. 9 aprilie 2015.
8. Expedierea diplomelor pentru elevi, cadre didactice participante până cel târziu la data de 24 aprilie 2015.
REGULAMENT DE
ORGANIZARE
·
Înscrierea participanţilor se realizează pe baza fişei de
înscriere expediată o dată cu lucrările participante (anexă);
·
Lucrările vor fi expediate prin poştă sau altă cale
accesibilă participanţilor (respectând data limită);
·
Lucrările elevilor respectă tema dată;
·
Se va aprecia originalitatea, creativitatea, estetica
lucrărilor;
·
Jurizarea va fi realizată de către echipa de proiect;
·
Cu sprijinul Primăriei municipiului Orşova, va fi
organizată, de către echipa de proiect, expoziţia lucrărilor participante;
·
O parte din lucrări, cu acordul realizatorilor, vor fi
donate copiilor proveniţi din familii defavorizate;
·
Vor fi acordate premii: de excelenţă, premiul I, premiul II, premiul III, menţiuni, diplome de
participare pentru elevi şi cadrele didactice participante/îndrumătoare;
acestea vor fi expediate în termenul limită;
·
Premierea elevilor este însoţită de un program artistic
pe tradiţii şi obiceiuri de sărbătorile pascale.
EVALUARE: expoziţie de lucrări,
expoziţii cu aspecte ale evenimentului, portofoliul proiectului, lucrări ce vor
fi administrate de coordonatorii proiectului în scopul întrajutorării unor
copii care provin din familii defavorizate înscrişi în unitatea şcolară, CD –
uri, opinii ale participanţilor consemnate în jurnalul activităţii.
REZULTATE SCONTATE:
Stimularea elevilor în
cunoaşterea şi respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti prilejuite de
Sărbătoarea Paştelui;
- Realizarea expoziţiei de Paşte cu lucrări ale elevilor;
- Premierea lucrărilor;
- Evaluarea lucrărilor se va face de către echipa de
proiect formată din cadre didactice;
- Încheierea unor parteneriate educaţionale între unităţi
şcolare.
DISEMINARE:
- Publicarea proiectului pe site-ul Colegiului Tehnic
„Dierna” postere afişate la avizierul
unităţilor şcolare implicate în proiect.
- Mass-media.
CALENDARUL ETAPELOR PROIECTULUI
PERIOADA
|
CALENDARUL ETAPELOR PROIECTULUI
|
02 martie 2015
|
Invitaţii lansate unităţilor de învăţământ participante
la proiectul educaţional „Expoziţie de Paşte”.
Lansarea oficială a proiectului – postarea acestuia pe site–ul Colegiului
Tehnic „Dierna” Orşova.
|
02 martie – 27 martie
2015
|
Înscrierile se realizează prin completarea Fişei de
înscriere (Anexa) şi expedierea acesteia, prin poştă sau altă cale accesibilă,
o dată cu lucrările participante.
|
02 – 27 martie 2015
|
Realizarea lucrărilor în incinta unităţilor de învăţământ participante
|
30 martie – 7
aprilie 2015
|
Expedierea a 3 - 5 lucrări grupă/clasă,
realizate pe tema propusă.
|
7-8 aprilie 2015
|
Organizarea expoziţiei, în incinta Colegiului Tehnic „Dierna” Orşova
(banner, organizarea standurilor, aşezarea lucrărilor pe panouri , instalarea
mijloacelor audio – vizuale), în colaborare cu parteneri implicaţi în
proiect – Primăria, şcolile liceale şi
gimnaziale din judeţ
|
9 aprilie 2015
|
Desfăşurarea
propriu – zisă a expoziţie. O parte a exponatelor, cu acordul
realizatorilor, va fi predată coordonatorilor de proiect în vederea
întrajutorării elevilor din unitate cu situaţie materială precară. Prezentare
de către elevii participanţi a tradiţiilor şi/sau obiceiurilor din zona de
provenienţă în cadrul programului artistic.
|
9 – 24 aprilie 2015
|
Completarea şi expedierea diplomelor pentru elevi,
pentru cadrele didactice participante.
|
Formularul de inscriere:
Articol de
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu