User-agent: * Allow: / Colegiul Dierna Orsova Colegiul Dierna Orsova: august 2015
           Colegiul Tehnic Dierna              Nava Dierna              Oferta educationala

luni, 24 august 2015

Târgul Inter-regional al firmelor de exerciţiu, 2015



În perioada 9 – 17 august 2015 Colegiul Tehnic „Dierna” a răspuns prezent la Târgul Interregional al firmelor de exerciţiu, fiind reprezentată de cele două firme de exerciţiu, înfiinţate în cadrul proiectului POSDRU „IDEE pentru o societate bazată pe cunoaştere”, FE Danubia New Travel SRL şi FE Orşova Tour Travel SRL. Târgul s-a desfăşurat în cadrul taberei organizate în staţiunea Straja, jud. Hunedoara. Scopul acestui târg a fost crearea unui context real pentru elevii din grupul ţintă, „angajaţi” ai firmelor de exerciţiu, pentru a se prezenta ca firmă, pentru a-şi promova ofertele de produse şi servicii, pentru a realiza tranzacţii cu alte firme participante la târg.

Au participat firmele de exerciţiu înfiinţate în cadrul proiectului „IDEE pentru o societate bazată pe cunoaştere”, contract POSDRU/175/2.1/S/151627, perioadă de implementare 11.02 – 10.12.2015, respectiv cele din Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia, 70 de firme de exerciţiu, edituri şi agenţii de turism.

Ne considerăm fericiţi că am participat la un asemenea târg, reuşind prin muncă, seriozitate şi ambiţie să aducem prestigiu şcolii noastre. Concurenţa a fost acerbă, fiind prezente, de altfel, firme de exerciţiu care duceau în spate ani mulţi de experienţă în asemenea competiţii.

Trec în revistă câteva secţiuni la care firmele noastre de exerciţiu au concurat şi au dobândit plin respect, astfel:

  1. Cel mai atractiv flyer / afiş pentru oferta turistică locală;
  2. Cel mai atractiv flyer / afiş pentru oferta turistică naţională;
  3. Cel mai atractiv flyer / afiş pentru oferta turistică internaţională;
  4. Cea mai interesantă ofertă turistică locală;
  5. Cea mai interesantă ofertă turistică naţională;
  6. Cea mai interesantă ofertă turistică internaţională;
  7. Cele mai originale materiale promoţionale;
  8. Cea mai interesantă promovare on-line;
  9. Cel mai bine amenajat stand;
  10. Cea mai atractivă ofertă pentru promovarea staţiunii Straja.

Cu mici modificări survenite în cadrul secţiunilor de către organizatorii, parteneri de proiect, EXE şi SIGMA, firmele noastre au reuşit să dobândească şi premii, printre care amintim:

Premiul I, din partea organizatorilor pentru originalitate, firma Danubia New Travel;

Premiul II, secţiunea „cele mai originale materiale promoţionale, firma Danubia New Travel;

Premiul III, secţiunea „cel mai atractiv flyer pentru oferta turistică locală”, firma Danubia New Travel;

Premiu de participare, firmele Danubia New Travel şi Orşova Tour Travel.

În cadrul taberei, elevii au avut posibilitatea de a participa la ateliere şi team building (redactare, tehnoredactare, marketing, management), de a face parte din comisii de jurizare, de a se recreea în Parcul de aventuri, de a se distra, dar şi de a socializa cu alte firme de exerciţiu şi de a negocia în urma cărora au încheiat contracte de prestări servicii.

Pentru că am dovedit că suntem o competiţie destul de serioasă, am primit invitaţia de a participa la următorul Târg al firmelor de exerciţiu, Regional, ce se va desfăşura la Brăneşti, Ilfov.

Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul www.idee-exe.ro

În speranţa că ne-am făcut plăcuţi şi utili prin activităţile noastre, vom lăsa câteva imagini să vorbească despre noi.

Cu mulţumiri tuturor elevilor şi cadrelor didactice coordonatoare care s-au implicat şi au contribuit cu sârguinţă!

Articol de prof. resp. FE, Cazacu Monica

  
  
  






miercuri, 5 august 2015

Servicii de Prevenire si Remediere in Educatie: SPRE scoala



Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2 “Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii”
Domeniul major de intervenţie 2.2 “Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii”
Titlul proiectului: “Servicii de Prevenire si Remediere in Educatie: SPRE scoala”
Contract nr POSDRU/188/2.2/S/156000




COMUNICAT DE PRESĂ ÎNSCRIERE GRUP ȚINTĂ
pentru activități de prevenție a abandonului școlar
IULIE 2015


Colegiul Național ”Traian” din Drobeta Turnu Severin și Colegiul Tehnic ”Dierna” din Orșova au început înscrierile elevilor cu risc de abandon școlar, care vor participa la activități menite să prevină și să corecteze fenomenul de părăsire timpurie a școlii.

 Înscrierile au loc în cadrul proiectului ”Servicii de Prevenire și Remediere în Educație: SPRE școală” – POSDRU/188/2.2/S/156000, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!, Axa prioritara 2 Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii, Domeniul Major de Intervenție 2.2 Prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii, Beneficiar – Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.


Licee menționate anterior, respectiv Colegiul Național ”Traian”, Drobeta Turnu Severin și Colegiul Tehnic ”Dierna” sunt Parteneri in acest proiect.

 Pentru județul Mehedinți sunt disponibile 500 locuri.


Pentru cei interesați condițiile de participare sunt următoarele:
- să fie elev în învățământul primar, gimnazial sau liceal (ISCEED 1-3) la data înscrierii în proiect
- să se încadreze în cel puțin o categorie de factori de risc de părăsire timpurie a școlii din punct de vedere școlar, psihologic, social, medical, etc.


NOTA: La înscriere minorii trebuie însoțiți obligatoriu de către un părinte sau tutore!


Documente necesare pentru înscriere:
- Act de identitate elev în copie și original, după caz.
- Certificat de naștere elev în copie și original;
- Act de identitate părinte în copie si original (pentru elevii minori)

Dosarele depuse de către elevi vor fi analizate de experți ai celor două licee, pentru a se evalua încadrarea în categoria de risc de abandon școlar. Se vor analiza elemente de natură psihosocială, economică, familială, medicală, ce caracterizează mediul în care trăiesc acești elevi. În urma evaluării se va stabili pentru fiecare elev în parte riscul de abandon specific și care este metoda/mecanismul de probare al acestui risc. Se va completa dosarul de înscriere cu documentele suport adecvate.


Beneficii pentru elevii participanți la aceste activități:


 Servicii de consiliere specializate
 Activități educative de prevenție (învățare non-formală și informală)
 Depășirea dezinteresului față de școală
 Participare mai bună la activitățile educative obligatorii
 Îmbunătățirea încrederii în forțele proprii
 Subvenții de 500 lei timp de 4 luni


Persoană de contact:


GOAGĂ Constantin – Responsabil recrutare și menținere grup țintă, telefon: 0758689100, e-mail: constantin.goaga@scientianemus.org – ASOCIAȚIA SCIENTIA NEMUS, Drobeta Turnu Severin

- pentru elevii din Orsova si la secretariatul Colegiului Tehnic Dierna.