User-agent: * Allow: / Colegiul Dierna Orsova Colegiul Dierna Orsova: Simpozion Helios, 12.03.2013
           Colegiul Tehnic Dierna              Nava Dierna              Oferta educationala

marți, 12 martie 2013

Simpozion Helios, 12.03.2013


La Colegiul Tehnic Dierna  Orşova a avut loc în data de 12 martie 2013  cel de-al  XI–lea  Simpozion de Fizică „Helios”, cu tema ,,Energia nucleară-impactul asupra omului şi mediulu”. Au participat cu referate şi comunicări, cadre didactice şi elevi ai Colegiul Tehnic Dierna  Orşova, Colegiul Tehnic „Domnul Tudor” Drobeta Turnu Severin, dar şi cadre didactice şi elevi ai celor două şcoli cu clasele I-VIII, „Pamfil Șeicaru” și „Petru Dumitriu”.  Numărându-se printre problemele actuale ce se întâmplă în lume, tema a prezentat interes nu numai din punct de vedere al fizicii, ci şi al protejării mediului prin alegerea folosirii ei. S-a făcut apel la istorie, aceasta oferind temeiuri de a lupta pentru ca ceea ce este bun şi frumos să dăinuiască, iar ceea ce a fost rău şi urât să nu se mai repete. Temele referatelor au fost diverse, de la cercetările privind reacţiile nucleare până la utilizarea acesteia în reactoare nucleare sau în bombe atomice. A prezentat un dublu aspect – instructiv şi educativ - pentru elevii noştri. Conducerea şcolii - dir. prof. Papava Dan si dir. adj. prof. Pisaru Daniela - a sprijinit organizatorii simpozionului, prof. Pravat Felicia, prof. Patasanu Petre, prof. Istoc Claudia, prof. Oprescu Lizica și lab. Cismaș Costel.
Ca suport pentru discuţii a fost prezentat un film privind consecinţele accidentului de la Cernobîl. Organizatorii au motivat în cuvântul de deschidere alegerea temei şi datei, în luna martie fiind sărbătorită Ziua Mondială a Eficienţei Energetice, dar şi naşterea unor fizicieni atomişti. Tot în această lună cercetătorii atomişti occidentali au fost înştiinţaţi de posibila producere a armei nucleare în Germania nazistă.
Activitatea s-a terminat cu înmânarea de diplome participanţilor.

 
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu